Blugii sunt simbolul libertatii, steagul revolutiei


  Astazi peste tot in lume blugii si in general hainele din denim sunt un simbol neoficial al democratiei, al libertatii, o declaratie de moda si alegerea vestimentara universala a tinerilor. Stau la fel de confortabil pe coapsele soferului de camion, ale studentului, ale omului strazii sau ale unui presedinte de stat. Magazinele detin stive de articole din denim cu diferite modele, diferite marci sau stiluri, plecand de la cele super-ieftine aduse din China pana la cele de lux, la preturi astronomice. 
  In Romania si in celelalte tari dincolo de Cortina de Fier, in anii 70-89 blugii erau  perceputi ca un fel de declaratie politica, un steag al revolutiei.   Era o chestie de perspectiva, daca te uitai in Occident sau peste ocean tinerii care purtau blugi erau in cautarea iubirii libere si militau impotriva razboiului din Vietnam, iar daca te uitai in interiorul blocului comunist, tinerii doreau acest produs pentru ca reprezenta o felie din marele vis american ce contrazicea flagrant cu ideologia partidului. Purtat insemna prea folosit, aproape posedat, dar epitoma jeansilor era primejdia, revolta. Da, revolta era noua declaratie a modei.
Blugii sunt simbolul libertatii, steagul revolutiei

Astazi sunt  usor de procurat, dar nu a fost mereu asa. 
  Voiai blugi, asa cum am vrut si eu, dar nu aveai de unde sa-i iei. Nu erau interzisi, numai ca nu se gaseau in magazine, ci doar in talciocuri la Severin, Arad, Timisoara. Te costau cat ochii din cap, dar parca mai conta?  Voiai sa arati ca actorii de film de la Hollywood si ca vedetele rock din Occident, asa ca nu mai conta cat trebuie sa dai pe ei, trebuia sa ii ai cu orice pret.
  Primii mei blugi au fost Levi’s si i-am luat de la Severin. Tin minte ca am dat pe ei 1500 lei in conditiile in care salariul mamei era 2000 lei. Dar ce parca s-a mai inteles cu mine? A capitulat intr-un final si mi-a dat banii. Am reusit s-o conving ca hainele trebuie sa ne reprezinte, sunt o extensie a noastra din mai multe puncte de vedere, sunt ca o carte de vizita, asa ca sa priveasca achizitionarea unei perechi de blugi ca o investitie in mine si nu ca o cheltuiala. Si a investit.
E drept ca si eu am fost darnica, i-am adus guma cu profesorul Baltazar, ciocolata Eurocrem, sapun Fa, Vegeta si un cartus din ceea ce era cat pe aci sa fie declarat moneda nationala, Kentul.

   Astazi cand vreau sa-mi cumpar o pereche de blugi de pe answear.ro gasesc zeci de modele: conici, evazati, cu franjuri, skinny, salopeta sau boyfriend, dar nu stiu ce sa-mi aleg, as lua din fiecare cate o pereche si sunt convinsa ca o sa-mi vina perfect.
Blugi answear.ro
Foto: Answear.ro
  Cand mi-am cumparat blugii din talcioc  sarboaica mi-a spus ca mi-ar veni bine marimea respectiva, i-a lipit de mine demonstrativ si gata am plecat cu ei. Nu i-am probat, mai intai ca eram foarte emotionata de parca as fi gasit Sfantul Graal si pe urma unde era sa-i probez, in mijlocul targului? Binenteles ca ajunsa acasa am constatat ca erau cam prea stramti. Astazi nu ar mai constitui o problema, dar atunci nu tipau blugii pe nimeni, asa ca a trebuit sa iau masuri. 
    Nu stiu daca tu ai incercat vreodata sa intinzi niste blugi, dar daca stii vreo metoda sper ca n-ai aplicat-o tot pe cea incercata de mine. M-a invatat o colega sa intru imbracata cu ei in cada plina cu apa calda si sa stau acolo vreo ora, asa ca m-am conformat. In prima jumatate de ora a fost haios pentru ca a inceput sa iasa culoarea albastra din ei, lucru care m-a incredintat ca sunt autentici si m-a distrat felul in care difuza culoarea in apa, dar in curand m-am plictisit. Mai era si mama care batea in usa sa ies pentru ca nu intelegea ce fac eu de atata timp in baie cu  trei oale pline cu apa fierbinte. Pentru cei mai tineri trebuie sa spun ca aveam apa calda doar sambata si duminica seara, in restul saptamanii ne descurcam cum puteam.
  A trecut ora de inmuiere si acum urma ceva la fel de nebunesc, sa stau o ora cu blugii uzi pe mine. Cred ca-ti dai seama ca n-am apucat sa stau decat cateva minute ca a intrat mama val-vartej si m-a pus sa ma dezbrac de ei pana nu racesc. Acum stiu ca esti curios si astepti sa afli daca s-au intins vreun pic. Ei bine parca, parca veneau mai bine, asa ca i-am scos in lume, intai la discoteca de la scoala si apoi la Woodstock-ul romanesc, Cenaclul Flacara. Ghici cine a raspuns din tot sufletul la mesajul de salut al lui Adrian Paunescu, mesaj cu care incepea orice spectacol: „Te salut tineret in adidasi, te salut generatie in blugi!” ?
 Gata, intrasem oficial in randul lumii, din simplu spectator de pana atunci ma transformasem in vedeta, aratam acum la fel ca actritele de la Hollywood din filmele vazute la sarbi. Imbracandu-ma in ei aveam mai multa incredere care se proiecta asupra rezultatelor scolare si in interactiunea cu ceilalti.
  Sa nu ma intelegi gresit, nu era un stereotip bazat pe consum, era mult mai mult, era un fel de cod, un limbaj care permitea sa  fii inteles, dar nu un mijloc de comunicare a identitatii personale, ci a identitatii sociale si al valorilor imbratisate de un grup de tineri rebeli.
Coperta album Cenaclul Flacara versus Bruce Springsteen
Coperta albumului Cenaclului Flacara versus coperta albumului Born in USA Bruce Springsteen

   Dupa cativa ani am inteles intelesul spuselor filozofului francez Régis Debray ca in tarile comuniste exista "mai multă putere în blugi si rock and roll decat in intreaga Armata Rosie". Ambele erau o putere culturala covarsitoare, aparusera formatii rock, de fapt se numeau formatii de chitare electrice deoarece cuvantul rock era interzis de catre regim si ambele subminau valorile comuniste. L-am inteles la patru ani de cand au fost spuse, deoarece atunci a cazut Zidul Berlinului si apoi a urmat Revolutia din 89.
Revolutia din 1989
Foto:Arttattler.com
  Denimul american a avut si la noi in tara o putere economica si estetica incredibila, blugii au fost o bucata din aparatul de propaganda american. Jeansii poarta in ei o combinatie rara de revolutie si confort pe care nu o mai intalnesti la alta piesa de imbracaminte. Lumea intreaga si-i i-a dorit si pentru a-i obtine, au daramat multe ziduri si inainte sa demoleze Zidul Berlinului.
  Blugii aceia mi-au placut tare mult, de fapt eram indragostita de ei, aveam o legatura emotionala speciala, imi imbratisau corpul, erau confortabili, versatili, rebeli, insemnau autocunoastere, autenticitate si creativitate. Cand mi-am cumparat de la mare si trei tricouri de la solar, de la polonezi, am fost in al zecelea cer, Hollywood scria pe mine.
  Lumea era a mea, dar se parea ca lumea era a oltenilor, pentru ca acea perioada a coincis si cu ascensiunea echipei de fotbal Universitatea Craiova. Da, am prins vremurile echipei Craiova Maxima, blugii mei au stat pe bancile stadionului si au vazut acea generatie de mari jucatori pe: Ilie Balaci, Rodion Camataru, Costica Stefanescu, Zoltan Crisan, Ion Geolgau, Aurica Beldeanu, Costica Donose, Silviu Lung, etc. Ca sa-ti dai seama de amploarea evenimentului, vreau sa-ti spun ca n-am fost niciodata microbista, dar era o inflacarare asa de mare in oras incat nu puteai sta acasa si in plus copii intrau gratis. Te imbracai in ceea ce aveai mai bun, in cazul meu blugii si plecai cu gasca la meci.
Imagine din meciul UCraiova- FC Kaiserslautern
 „Campioana unei mari iubiri” a adus din cate stiu si recordul de audienta al Cenaclului Flacara in Craiova. Dupa victoria Universitatii Craiova asupra lui FC Kaiserslautern s-au adunat 50.000 de oameni in fata Hotelului Jiul si au sarbatorit impreuna cu cei din cenaclu calificarea in semifinalele Cupei UEFA, lucru ce era o premiera romaneasca. Binenteles ca am fost acolo, eram cocotata cu blugii mei intr-un pom de la un bloc vecin. Chiar pot sa-ti arat pomul, inca mai exista, desi restul au disparut: Hotelul Jiul e acum Ramada, cenaclul si echipa olteana nu mai sunt de mult. Doar blugii mei mai traiesc, e drept ca putin transformati.
    In procesul meu de autocunoastere, blugii au trecut prin mai multe etape, le-am brodat floricele si le-am atasat insigne in perioada flower power, am scris pe ei diverse mesaje in perioada rebela, i-am vopsit negri intr-o perioada tulbure, i-am stramtat pe picior in perioada feminina cand am vrut sa arate mai sexy si sa nu treaca neobservati, i-am strans in elastice si i-am fiert impreuna cu inalbitor pentru a arata la fel ca cei prespalati si ultima lor etapa a fost aceea de pantaloni scurti. Au renascut cam din doi in doi ani schimbandu-si aspectul exterior insa nu si caracterul. Revolutia i-a apucat in varianta stramti si prespalati.
Craiova la Revolutie
Foto: editia.ro
   In ziua aceea am mers de dimineata impreuna cu colegii la Teatrul Liric sa luam costumele de dans.  A doua zi plecam in tabara, la Felix unde se tinea FACS - Festivalul Artei si Creatiei Studentesti. Acolo ne-a prins Revolutia  pe mine si pe blugii mei, la Teatrul Liric, la 30 de metri de Prefectura. Mie imi era putin teama asa ca am vrut sa stau langa teatru si sa ma uit de acolo, dar ei ma tot impingeau sa mergem in fata, sa fim in mijlocul evenimentului, asa ca am ajuns un participat activ la eveniment.
   Sincer nu stiu cum de am reusit sa intru timp de mai mult de zece ani in aceeasi blugi, in conditiile in care de cand i-am luat imi erau mici. Am avut un adevarat cult pentru ei, au fost cei mai iubiti pantaloni ai mei, cei mai plimbati, cei in care m-am indragostit, cei in care si cu ajutorul carora m-am transformat de-a lungul anilor pana a ajunge persoana de astazi.
   Astazi am mai multe perechi de blugi, cred ca vreo 20, de diferite forme, culori, scurti, lungi,  dar am si o gramada de surori sau frati de-ai lor: fuste, rochii, salopete, camasi, geci, pantofi, ghete, genti, etc. Ii iubesc pe toti deopotriva, exista o legatura intre ei si starea mea de spirit, cu ei ma simt intreaga, gata sa cuceresc lumea.
Relatia mea cu blugii de orice fel


  Sa nu crezi ca astazi jeansii si-au schimbat mesajul, nu, ii vezi zilnic in varianta denim strategic rupt sau clasici purtati de catre tineri sau de cei cu spiritul tanar. La orice colt de strada vezi cate un genunchi iesit printr-o gaura rupta asimetric, o bucata de coapsa ce-ti face cu ochiul printr-o fanta demna de gheara unui tigru, niste tivuri ferfenitite de parca le-ar fi mancat moliile, niste franjuri ce arata o glezna fina, s-au reinventat. Cateodata stai sa te intrebi daca posesorul nu traieste pe strazi, dar la o privire mai atenta remarci o camasa de firma celebra sau niste pantofi cu toc sau fara, care costa cat jumatate de salariu. Este necesitatea de a face lucrurile altfel decat parintii lor, de a se individualiza, de a arata ca au atitudine, ca sunt rebeli. Ei sunt noua generatie care a adoptat denimul ca o declaratie si duc mai departe steagul revolutiei prin puterea imaginii. 
  Eu le spun:
„Te salut tineret in adidasi, te salut generatie in blugi!”



Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog 2016.

Etichete: , , , , , , , , , ,